Posted in Hai-hui prin lume

Viața la înălțime. Cum am ajuns pe Vârful Omu

Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut în viața mea a fost când am urcat pe Vârful Omu, anul trecut, iar apoi am coborât până la cabana Mălăiești, în aceeași zi. Kilometri după kilometri de urcușuri și coborâșuri pe alocuri abrupte și periculoase.

IMG_8928
Bucurie pe Vârful Omu

Dacă și tu ești ca mine și faci sport de două-trei ori pe săptămână ca să te menții sau pentru relaxare, să nu ai impresia că poți să mergi vreo 15 kilometri printre stânci, văi abrupte și prăpăstii criminale, lejer și cu zâmbetul pe buze.

A fost singurul moment în care am regretat sincer faptul că nu (mai) am voie să alerg din cauza durerilor de spate, măcar îmi puneam la punct rezistența…

Foarte entuziasmată și inconștientă aș putea spune, am planificat împreună cu prietenul meu, Dani, (mare amator de munți) o drumeție prin Bucegi. Mereu mi-am dorit să văd Babele și Sfinxul, iar acum aveam ocazia.

Totul era stabilit și rezervat: patru zile în Bușteni pentru antrenament, apoi încă două la cabana Mălăiești, care se află într-o zonă ce îți taie respirația și numai dacă o vezi în poze. Îmi doream enorm să ajung acolo și asta era tot ce conta.

După 10 ore cu trenul am ajuns în Bușteni, iar toată oboseala de pe drum s-a disipat când am văzut vârfurile ascuțite ale Bucegilor înălțându-se spre cer. Încă nu știam în ce m-am băgat…

În Bușteni am făcut câteva ture „scurte și ușoare”, după cum spunea Dani, numai că după aceste ture „scurte și ușoare” m-am ales cu o febră musculară la absolut fiecare mușchi din corpul meu neantrenat pentru așa ceva și cu tălpile arzând de durere, deși aveam bocanci buni. Traseul care mă aștepta spre Vârful Omu și cabană era de vreo 100 de ori mai dificil, iar asta nu mă încuraja deloc.

IMG_8667
Bușteni

Cu o seară înainte de marea aventură, târându-mă până la vila din Bușteni unde eram cazați, cu dureri groaznice de picioare și de spate, mă gândeam cu oroare la ce m-am înhămat. Eu îmi dau duhul dacă urc până la cascada Urlătoarea sau Poiana Coștilei (trasee de două-trei maxim patru ore dus-întors), deci ce naiba să caut pe Vârful Omu și la Mălăiești (traseu de cam 8 ore)?

Am adormit cu greu, iar a doua zi dimineața mi-am impus să nu mă gândesc la nimic, decât la poza cu locurile superbe unde trebuia să ajung. Atât de frumos și ireal mi s-a părut peisajul în poze încât mi-am jurat că voi reuși să ajung acolo, fie ce-o fi!

Planul era să mergem cu telecabina din Bușteni până sus la Babe, apoi pe jos până la Vf. Omu, iar spre seară să ajungem la Mălăiești.

Bun, plecăm cu rucsacii în spate, eu încă resimțindu-mă după drumețiile de zilele trecute, și ajungem la telecabină. Mai bine spus, ajungem la sutele de oameni care stăteau la coadă la telecabină. Aveam de așteptat vreo patru ore minim, ceea ce însemna să ajungem la destinație după 12 noaptea. Iar ideea de a mă plimba prin coclauri pe beznă nu mi se părea deloc încântătoare.

Așa că ne-am hotărât să mergem cu un domn care organiza excursii cu mașina pentru a nu risca să ne stricăm planul. Și foarte bine am făcut, deoarece am ajuns și la timp și am văzut și multe alte locuri superbe, lacul Bolboci, Padina și Cheile Tătarului.

Am ajuns sus pe platou după ce am luat telecabina din Peștera, o experiență un pic traumatizantă pentru mine deoarece am frică mare de înălțime, dar totul a decurs ok.

Vreau să menționez faptul că atât de multă lume era lângă Babe și Sfinx că abia am putut să facem poze! Mulți oameni în șlapi, pantaloni scurți și rochițe, la peste 2000 de metri altitudine. Majoritatea își făceau câteva selfie-uri, iar apoi fuguța înapoi în Bușteni cu telecabina. Nu voi putea să înțeleg cum rămân unii impasibili la acel peisaj, unic în lume. Platoul cu un aspect inedit, selenar, cu turme de oi și o grămadă de pietre cu forme ciudate, plus priveliștea incredibilă spre văi, sunt complet ignorate de mii de turiști, toți înghesuiți la celebrele Babe și la Sfinx.

IMG_8799
În doi pe platoul Bucegi

În fine, am pornit spre Vf. Omu, un drum de aproximativ trei ore, ușor la început, dar destul de dificil spre final. Încă rezistam destul de bine și eram optimistă că totul va decurge fără probleme. Cum ne apropiam mai mult de vârf, peisajul devenea tot mai spectaculos.

Mergeam pe o cărare îngustă, iar în dreapta noastră se întindea o prăpastie adâncă și se vedeau crestele munților. În stânga erau stânci sălbatice, îmblânzite de petice de iarbă și cu flori, care mai de care mai colorate și mai frumoase. Privind peisajul divin care mi se desfășura în fața ochilor am fost atât de impresionată de ce a putut natura să creeze încât mi-au dat lacrimile de emoție. Sentimentul nu poate fi descris în cuvinte și nu știu dacă îl voi mai experimenta vreodată, ideea e că a fost pentru prima dată în viața mea când m-am simțit atât de copleșită de niște munți. Mi-au trecut și oboseala și durerile instantaneu.

IMG_8903

După o mică pauză de stat la soarele montan și reîncărcat bateriile cu o ciocolată, am reluat drumul și am ajuns pe Vârful Omu. Aici am fost martoră la un fenomen fascinant. La 10 minute de vârf, eram în tricou (era august), iar când am ajuns sus a fost nevoie de geci, bluze groase, căciulă și fular.

Am avut poate cea mai mare satisfacție din viața mea că am ajuns atât de departe, că am ajuns la 2 505 de metri înălțime, eu, Anette, care am avut scutire la sport și dureri de spate timp de zece ani, am călcat pe unul din cele mai înalte vârfuri din țară! Mi-a fost destul de greu, însă dorința de a reuși a fost mai puternică.

Am intrat în cabana Omu împreună cu alți turiști și ne-am odihnit puțin la un ceai cald. Mă gândeam panicată că ne mai așteaptă un traseu de vreo patru ore, iar afară se adunau nori de ploaie și se lăsase o ceață atât de densă încât nu vedeai nici la 10 metri în față. Iar noi trebuia să ajungem neapărat înainte de înserat la Mălăiești.

Picioarele mă dureau, am început să simt oboseala, iar coloana mea vroia o pauză mai lungă… un lux pe care nu mi-l permiteam.

Așa că, mi-am adunat toată voința și puterea care mi-a mai rămas și am pornit spre Mălăiești…

Despre aventurile care au urmat vă voi povesti în articolul următor. Despre cum am ajuns în cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată!

 

 

 

Advertisements

3 thoughts on “Viața la înălțime. Cum am ajuns pe Vârful Omu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s