Posted in Hai-hui prin lume

O cabană de lemn + un izvor rece = fericire

După aventurile de anul trecut din Munții Bucegi am realizat că, deși mă consideram o persoană destul de comodă căreia îi place un minim de confort, o căbănuță din lemn (fără baie) și un izvor rece au fost suficiente pentru a mă face foarte fericită.

În acest articol voi continua povestea drumeției de la Vârful Omu spre cabana Mălăiești, relatată aici.

IMG_9108

Era aproximativ ora 17:00, iar noi mai aveam un drum destul de lung și dificil pe alocuri. Trebuia să ajungem la cabană înainte de înserat deoarece nu era deloc recomandat să umblăm pe acolo noaptea.

Norii s-au risipit, ceața a început să se ridice de pe munți, iar noi am pornit la drum. Singurele vietăți pe care le-am văzut au fost niște capre negre, în rest nici urmă de om. Noi eram singurii „nebuni” care s-au aventurat pe acel traseu.

La prima vedere nu părea foarte dificil, mergeam doar pe curbă de nivel, însă bolovanii și pietrele te chinuiau la tot pasul și trebuia să fii foarte atent cum calci.

Peisajul de pe Valea Mălăiești îți taie respirația! Câteodată uitam pe unde pășesc și mă lăsam furată de priveliștea sublimă. Valea abruptă, munții care ne îmbrățisau din toate părțile, stâncile și pâlcurile de iarbă, toate formau parcă un tablou pictat. Departe de tot, se putea vedea în zare cabana Mălăiești.

IMG_8989

Drumul devenea tot mai greu, noi trebuia să ne grăbim, iar destinația părea să nu se apropie deloc pe măsură ce avansam.

Pe ultima porțiune, nu-mi mai simțeam genunchii, iar picioarele mă dureau atât de tare încât fiecare pas parcă reușea să-mi smulgă o lacrimă, dar mă țineam tare, pentru că TREBUIA să ajungem și pentru că îmi doream foarte mult să văd acel loc minunat.

Mi-am depășit orice limită de rezistență în acea zi. Am crezut de 100 de ori că mă voi opri și voi dormi acolo, afară, pe pietre, deoarece am ajuns nu doar fizic să nu mai pot avansa, ci și psihic.

De fiecare dată când îmi venea să renunț duceam bătălii cu mine și mai reușeam să merg un pic. Prietenul meu m-a ajutat enorm, mi-a cărat și rucsacul o parte din drum (pe lângă al lui) și m-a încurajat.

Iar într-un final, dorința de a reuși a fost mai mare decât orice durere și sfârșeală fizică. La 9 seara am ajuns! Am intrat în cabana Mălăiești cu picioarele tremurând și pulsând, m-am aruncat pe o băncuță din sala de mese și am simțit o combinație de mândrie, bucurie, recunoștință și…foame! Tot ce am putut mânca pe drum a fost ciocolată pentru energie, atât. După o ciorbă caldă ne-am dus în cameră și am adormit.

A doua zi dimineața am putut aprecia cu adevărat unde mă aflam. Nu oricine poate ajunge acolo (nu se poate merge cu mașina), iar asta îmi dădea un sentiment de satisfacție, că am reușit să duc până la capăt ceva foarte dificil pentru mine, nefiind obișnuită cu un asemenea efort.

Am mâncat cel mai bun mic dejun din viața noastră, afară pe terasă, în vale, între munți stâncoși cu zăpadă pe alocuri, flori și sunetul pârâului care curgea lin lângă cabană. Așa o senzație de ireal și calm rar mai trăiești!

IMG_9127

Îmi amintesc perfect că nu-mi venea să cred că țara noastră ascunde asemenea comori. Tot efortul a meritat, am rămas cu amintiri neprețuite pentru toată viața!

Cabana este din lemn și se aude absolut orice pas și orice șoaptă. Prima noapte am dormit într-o cameră de cinci paturi doar noi doi, iar a doua cu un alt cuplu cu care ne-am împrietenit pe Vârful Omu.

Baia e afară, iar dimineața aveai ocazia să te trezești instant după ce te spălai pe față la izvorul rece. Și nu îți trebuia nimic mai mult…

Iar pentru ca totul să fie și mai frumos, cabanierul avea mai mulți cai superbi care se plimbau de voie printre turiști pe terasă sau pășteau prin împrejurimi. Pentru mine acesta a fost detaliul care m-a făcut să spun: Da, acum totul este perfect! Iubesc animalele, iar caii mi se par cele mai frumoase animale din lume.

IMG_9146

Am făcut multe poze, ne-am plimbat prin jur, am inspirat cel mai curat aer, iar printre flori am observat una mai specială, mai pufoasă și mai rară! Era o floare de colț, prima pe care am văzut-o în viața mea. Am admirat-o de la distanță și am supus-o unei scurte ședințe foto.

IMG_9155

Se spune că aerul de munte îți face poftă de mâncare. Așa este, însă aș mai adăuga ceva, orice mănânci la munte, afară, parcă are un gust mai bun! Acasă nu mănânc mămăligă, însă acolo mi s-a părut cea mai delicioasă mâncare :).

Timpul a trecut repede, iar a doua zi dimineața trebuia să o luăm din loc înapoi spre Bușteni, din nou un drum lung și anevoios.

Mi-am promis că voi profita de fiecare clipă petrecută în acel Rai pe Pământ, așa că am încercat să nu mă îngrijorez prea tare cu privire la ce urma.

Ne-am strâns lucrurile, ne-am luat rămas bun de la noii prieteni, de la cabanier și soția sa, precum și de la cățelușii simpatici care apărau cabana de animale sălbatice și am pornit, din nou, la drum.

Recomand tuturor să viziteze cabana Mălăiești, este un loc pe care dacă-l vezi în poze nu-ți vine să crezi că există, iar dacă îl vezi în realitate rămâi uluit. Sunt mai multe trasee prin care se poate ajunge la ea, toate destul de dificile, dar merită!

O cabană din lemn, un izvor rece plus un peisaj ca din povești înseamnă cu adevărat fericire!

Advertisements

2 thoughts on “O cabană de lemn + un izvor rece = fericire

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s