Posted in Frânturi de gânduri

Ai grijă ce-ți dorești…că s-ar putea să se destrame

De foarte multe ori ne dorim poate chiar și cu disperare un anumit lucru (sau o persoană…) de care avem impresia că depinde toată fericirea și starea noastră de bine. Cu accent pe “avem impresia”.

Această impresie poate fi atât de puternică încât e în stare să întunece chiar și o minte în mod normal rațională. La fel ca tot muritoru` de rând, am avut și eu fixații pe ceva sau pe cineva.

Odată, mi s-a pus pata rău de tot pe o bluză dintr-un magazin in mall. Știu, pare o chestie banală, dar credeți-mă că vreau să ajung undeva cu povestea asta… Revenind, o tot vedeam eu de câte ori mă plimbam prin magazinul respectiv, iar o voce interioară îmi spunea obsesiv să o cumpăr deoarece, evident, era cea mai frumoasă bluză din lume! Rațiunea îmi spunea să nu, deoarece era extrem de scumpă pentru un pulover, mai aveam încă vreo 100 în dulap și chiar nu aveam nevoie de el.

De câte ori plecam din mall gândul îmi rămânea la acel pulover perfect, care dacă îl aveam cu siguranță îmi rezolva toate problemele, iar viața mea căpăta din nou sens…

Până la urmă am făcut o gaură în buget și l-am cumpărat. A doua zi abia așteptam să-l îmbrac, iar când a venit acel moment, surpriză! Viața mea nu a devenit nici mai roz și nu mi s-au rezolvat nici problemele, din contră, am făcut o mică criză de nervi când am observat că fiind tricotat se agăța de toate poșetele, fermoarele, brățările și inelele de pe o rază de 5km. După nici două purtări ieșeau fire din el și la mâneci începea să se destrame. Ca să nu mai spun că la următoarea vizită în magazinul respectiv l-am găsit la jumătate de preț…

La fel de poate întâmpla și cu o persoană, cu un job sau cu un alt obiect “perfect”, fără care avem impresia că nu putem trăi, că este indispensabil și că trebuie neapărat să-l avem.

De câte ori nu s-a întâmplat ca o persoană să pară ideală, perechea potrivită, care întrunește toate calitățile de pe lista pretențiilor noastre? Probabil că de multe ori. Și atunci ce facem? Tot ce putem pentru a avea persoana respectivă. Doar că de multe ori, după ce ne atingem scopul, realizăm că am dat de o formă fără fond, iar ce se obține foarte greu și cu forța pur și simplu nu merită, pentru că nu asta înseamnă partenerul ideal sau o relație de viitor. Nu tot ce ni se pare nouă bun pentru noi de la distanță chiar e bun pentru noi. Iar pentru asta trebuie să fim puțin mai obiectivi și să vedem și părțile mai puțin plăcute, care sunt șterse cu buretele de către dorința de a avea acea persoană cu orice preț. Dacă implică luptă și bătăi de cap, spune stop!

Sunt și cazuri în care mulți țin cu dinții de o anumită companie sau un job, care de fapt le face rău. Eu cred sincer că undeva sus cineva sau ceva ne ghidează spre omul potrivit, spre jobul potrivit și în general, spre a lua deciziile cele mai bune pentru noi. Problema apare când reacționăm impulsiv, egoist, din disperare sau lipsă totală de rațiune, deoarece vrem NEAPĂRAT acel ceva! Iar cu cât se îndepărtează acel ceva de noi cu atât crește disperarea, în loc să înțelegem că e un semn să let it go. Greu se învață lecția asta, după câteva examene brutale, picate cu brio, rând pe rând. Însă după ce mai recitești cursul de câteva ori, înțelegi cum stă treaba. Înțelegi că e normal să te mai apuce câte un moft copilăresc (că de multe ori asta e, un moft copilăresc), dar că nu trebuie să îi dai curs tot timpul. Este foarte bine să ne urmăm visul și să fim ambițioși, însă nu e bine să ne încăpățânăm cu ceva care ne face rău, nu ne folosește la nimic, ba chiar avem de pierdut din cauza lui.

După experiența cu bluza (și mai câteva d’ale inimii) am devenit mai cumpătată și, sper eu, mai rațională, când vine vorba de impulsuri de moment. Doar că tot oameni suntem și ne mai luăm câte o poșetă din când în când care ne dă peste cap bugetul :).

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s