Posted in Frânturi de gânduri

O iubire de-o vară sau o iubire de-o viață

Vara este anotimpul preferat a lui Cupidon. În această perioadă se pare că lucrează în trei schimburi și își aruncă săgețile peste tot, fără să îi pese că poate da peste cap viața multor oameni.

Iubirile de-o vară se aprind repede, ard puternic, iar, de cele mai multe ori, se sting odată cu căderea primelor frunze.

Vara totul e mai viu, mai înflorit, mai verde, mai colorat și mai nebun. Acum distracția e pe primul loc, iar responsabilitățile sunt puse pe un raft, într-un colț, unde vor sta până la toamnă.

Nici nu e de mirare că oamenii se „îndrăgostesc” cel mai des vara. Soarele și marea ne spală puțin creierul, endorfinele sunt la cote înalte și bărbatul departe de a fi ideal, pare un potențial soț. Iar apoi dăm cu capul…

Povestea clasică cu el și ea la malul mării sau la vreun festival e exact cum am spus…clasică. Multe căsnicii au avut de suferit de pe urma unor veri nebune, multe lacrimi au curs la sfârșitul vacanței, multe „ne vedem curând” s-au transformat într-un „adio” definitiv și irevocabil.

Cu toate acestea vara se leagă cele mai multe iubiri. Sau iubiri e prea mult spus? Ca să iubești pe cineva cu adevărat trebuie să-l cunoști și să-l accepți cu bune și cu rele, să-ți dai seama dacă există într-adevăr o compatibilitate, dar mai ales…să treacă timpul și să vezi dacă apare acea iubire profundă și de durată, sau dacă a murit totul odată cu pasiunea de la început.

Evident, cui nu-i place să simtă acea euforie? E una din cele mai intense și frumoase trăiri, când totul e nou și interesant, când ai despre ce vorbi până la 6 dimineața, când n-ai grija zilei de mâine și nu te întrebi unde va duce, ci doar te bucuri de moment. Dar vara trece…

Dacă totul se termină la finalul vacanței, fiecare mergând la casa lui, parcă e mai simplu. Complicațiile apar dacă împarți același oraș, poate chiar cartier.

Când te-a luat valul la plajă, la terase și la petreceri și realizezi că odată cu scurtarea zilelor, parcă îți piere și entuziasmul. Parcă nu mai e așa interesant să ieși la o plimbare când încep să cadă frunzele și stă să plouă, iar rochițele și sandalele sunt înlocuite cu un palton și ghete, iar apoi vine iarna…

Cam așa e cu iubirile de-o vară, sunt intense ca vara, dar trec la fel de repede. Cel mai important este să-ți dai seama ce-ți dorești. Adrenalină, euforie și pasiune fără margini două luni, sau o iubire matură de-o viață.

Sunt persoane care funcționează foarte bine așa, în fiecare vară se îndrăgostesc ca prima oară, iar atât timp cât asta îi face fericiți, e perfect. Mai sunt și alte persoane, care își adună inima făcută țăndări lăsată de valurile mării pe plaja unde nu a mai rămas nimic, decât o amintire dureroasă.

Iubirea matură, care rezistă și toamna și iarna, vine cu timpul, poate după mai multe experiențe eșuate. Înveți ce îți dorești, ce poți tolera și ce nu, și cât ești dispus să suferi pentru o distracție estivală.

Iubirea matură înflorește primăvara, în fiecare an, și nu se stinge dacă amândoi știu că au găsit ceea ce căutau. Din contră, ea arde și mai tare și se împletește frumos cu pasiunea nebună primită cu porția în cazul iubirilor de-o vară. Ea rezistă.

Fiecare om știe, sau ar trebui să știe, ce îl face fericit. Dacă nu știe, va învăța. Și iubirea de-o vară are rolul ei, să te facă și visezi, iar apoi să te trezească la realitate. Dacă a meritat, foarte bine, dacă nu, măcar ai rămas cu o lecție importantă.

Iubirea de-o viață, dacă ai norocul s-o întâlnești, este mai presus de orice pasiune trecătoare. Cine a trecut prin ambele știe că așa e. Iubirea de-o viață îți oferă siguranță, bucurie, liniște, pace, emoție, îți arată ce înseamnă compromisul, cât de important e să și oferi, să mai lași de la tine, să uiți de egoism.

De multe ori te ia pe nepregătite și nici nu-ți dai seama cum au trecut anii și verile peste voi, tot împreună. Și realizezi că nu mai vrei nimic altceva, că aici e „acasă” și ai tot ce îți trebuie. Știi că inima ta va rămâne intactă și începi să ai încredere că, în sfârșit, totul va fi bine. Pentru că așa a fost să fie și pentru că vine când nu te aștepi, și culmea, când nu o cauți, ci când ești foarte bine și pe cont propriu.

Dacă ai parte de așa ceva, ai grijă de ea, investește timp și sentimente și nu o lăsa să piară din neglijență, că e cel mai mare păcat! Multe se sting din cauza unor greșeli care par mărunte, însă care se adună până când unul nu mai poate și nu mai vrea să lupte, iar apoi pleacă deși îl doare. Și se poate să plece fără nici o explicație și fără să se uite în urmă.

Așadar să ne bucurăm de vara care abia începe, cu iubirile ei nebune sau liniștite deja după ani de conviețuire, de mare, munte, sau orașe frumoase, de soare, iar zilele tot mai lungi să le umplem cu zâmbete și amintiri frumoase. Și, în același timp, să nu uităm că…

Iubirea de-o viață te ține sub umbrela ei toamna când plouă și te ia în brațe când dârdâi de frig iarna. Și știi că acolo va fi mereu, o viață, dacă știi s-o prețuiești.

 

Posted in Frânturi de gânduri

Noi, copiii anilor 90`, nu mai suntem copii…

Și nu suntem nici măcar adolescenți…ci tineri adulți. E bine că măcar apare acolo cuvântul ”tânăr”.

M-a apucat o mică criză existențială anul acesta când am împlinit 27 de ani, în 8 aprilie. De aceea am făcut și o pauză de la scris să mă pot aduna și să pot aduna niște idei legate de acest subiect.

Am încercat să ignor 7-le ăla de lângă 2, dar peste tot sunt bombardată de poze, citate, meme-uri etc. în care copiii născuți în 1990 se plâng că nu mai sunt copii. Ba că sunt pe 9gag, ba pe Facebook, parcă mă urmăresc aceste postări. Așa că am luat-o ca pe un semn și am decis să dezbat puțin subiectul. I mean, I can’t be the only one suffering, right?

Până acum a fost cum a fost, chiar am scris despre ce a însemnat pentru mine maturizarea și diferența enormă dintre viața mea la 22 de ani și cea de la 26, dar acum parcă e mai mult, e altceva.

Toată lumea face copii… nu se cuplează sau se logodesc, ci deja FAC COPII, ba chiar DOI! Mie până acum un an nici măcar nu îmi plăceau copiii, și nu-mi venea să merg la ei să-i giugiulesc pentru că efectiv nu știam cum să mă port. Chiar spuneam în glumă că instinctul meu matern e undeva atât de adânc încât nu știu dacă va ieși vreodată la suprafață, iar ideea de a avea un copil era cam la fel de departe ca și pensia. 🙂

But stuff changes… anul acesta pentru prima oară m-a înduioșat foarte tare o fetiță de doi anișori pe care am ținut-o în brațe, iar când m-a prins cu mânuțele ei de mâini m-am topit instant…și m-am speriat, mi-am dat seama că ceva se schimbă.

Acum, la 27, mi se pare că 30 e chiar după colț, iar tinerețea trece încet, dar sigur. Bineînțeles că poți să te simți la fel de bine și la 30-40-50, dar tot nu mai e ca la 20. Nu e numai o chestie fizică, ci mai ales psihică.

Văd că m-am schimbat enorm, fără să-mi dau seama. Prioritățile s-au schimbat total, iar nopțile pierdute nu sunt nicidecum printre ele. Distracția înseamnă acum altceva, nu băut prin cluburi.

Cariera a devenit un lucru extrem de important și luat foarte în serios, la fel și atenția acordată sănătății (apropo, m-a pus naiba să citesc tot felul de chestii găsite pe google și se pare că de pe la 27 de ani începem să ne îmbolnăvim, în special de la stres, cool nu?) și munca continuă pentru menținerea unor relații armonioase, atât cu iubitul cât și cu prietenii. Și mi-am dat seama ce greu e să te împarți cu toate și să-ți mai faci timp și pentru tine.

Mai are rost să zic că fetele (sau..ahm..femeile) cam de acum ar trebui să-și cumpere creme antirid, pentru prevenție, și că am observat cu oroare și primele fire de păr alb? Dar e ok, m-am vopsit blondă și nu se vede :).

Acum începi să-ți pui întrebări, să-ți cauți un rost în viață, să găsești ceva căruia să te dedici 100%, iar toate astea în timp ce te simți obosit tot timpul. Cred că asta mă enervează cel mai tare, oboseala care se tot acumulează, iar în weekend îți vine numai să dormi.

Cu toate acestea, fac eforturi pentru a avea grijă de dieta mea și de a mă ține de sport…pentru că TREBUIE.

Brusc te trezești că atunci când stai de vorbă cu cineva care are 21-22 de ani simți un nod în stomac și nostalgie, că știi că parcă ieri erai și tu la vârsta aceea.

No drama intended, 27 nu e sfârșitul lumii, nici pe departe, am vrut doar să povestesc ce a însemnat pentru mine, deoarece am văzut că mulți trec prin asta. E realizarea că ești adult în toată regula fără voia ta. E realizarea că Sărbătorile fie Pascale fie de Iarnă nu mai înseamnă doar cadouri și mâncare făcută de altcineva, ci nebunie, agitație, alergat prin mall-uri, gătit, curățenie și împăcat pe toată lumea.

E realizarea că poate, în viitorul apropiat, cineva te va numi mamă și va depinde total de tine, iar asta te sperie. Și e normal.

La mine 27, pe lângă un rid discret și nostalgie, a venit și cu o doză enormă de răbdare, pe care nu o aveam până acum, cu dezvoltarea simțului empatiei, cu maturizarea, cu apariția complet neașteptată a instinctului matern și cu un curaj care se manifestă în toate domeniile vieții.

Așadar, fellow 27 year olds, să ne bucurăm și de această vârstă, iar la 30 să dăm un mare chef, așa cum numai copiii din ’90 știu, cu Backstreet Boys și Animal X pe fundal :).

 

 

 

Posted in Frânturi de gânduri

Curățenie la debut de an

Am numit-o curățenie ca să nu spun ”rezoluții”, ”planuri” sau ”țeluri”. Cuvântul ”rezoluție” a ajuns sinonim cu ”stres” dacă stau bine să mă gândesc. Adică îmi fac vreo 15-20 de rezoluții pentru noul an, iar dacă văd că deja ne aflăm în luna mai și n-am bifat nici măcar 0,75% din prima, mă apucă stresul, dezamăgirea, frustrarea, asta fiind valabil pentru aproape toată lumea.

Am evitat să îmi fac celebra și mereu-ignorata listă la sfârșit de decembrie pentru că, din experiența ultimilor 10 ani, știu că de cele mai multe ori nu mă pot ține de ea și numai ma enervez. Singura listă de care am reușit să mă țin a fost cea legată de slăbit, dar mi-a luat vreo trei ani, după cum am povestit aici.

Așadar, ținând cont de faptul că 2016 mi-a dat niște lecții destul de dure, pe lângă momentele frumoase, am decis ca în locul unor planuri nerealiste, să îmi fac curățenie în viață. Nu rezoluții, nu vise, nu dorințe imposibil de împlinit.

Cum vine asta? Să dau primul exemplu: tot anul 2016 nu am avut voie să fac decât gimnastică medicală foarte, foarte light din cauza herniei, iar asta, evident, a avut un impact negativ asupra rezistenței mele, tonusului, aspectului fizic (chiar dacă nu se vede foarte tare), imunității și inclusiv asupra stării mele sufletești. Nu ai cum să fii mulțumit de tine când știi că înainte treceau maxim 4 zile fără să faci sport, iar acum au trecut NUMAI 365…Astfel că, în loc să alerg să-mi fac un abonament la sală și să-mi impun să slăbesc 5 kg în ianuarie, iar până în iunie să arăt perfect, am decis să reiau legătura cu un specialist care să mă învețe ce am și ce nu am voie să fac la sală, iar apoi să o iau încet, să fac doar ce pot, să nu mă forțez, dar mai ales să merg la sport nu pentru un scop final afișat pe cântar, ci ca mod de viață. Am nevoie de sport pentru o stare generală de bine, pentru o coloană mai sănătoasă, iar dacă pierd și alea 5 kg e un bonus binevenit. Așa am învățat să privesc altfel problema :).

Curățenia se referă și la timpul, răbdarea și energia mea investite în (să nu spun tot ”felul de prostii”) lucruri neesențiale, dar care la o primă vedere par incredibil de stresante. Nu. Nu mă mai stresez, nu merită. Când văd ce se întâmplă în lume, când aud că mor tineri de 30 de ani de infarct, atac cerebral sau alte boli îngrozitoare de la stres mă apucă spaima. De multe ori ne-o facem cu mâna noastră, iar când ne dăm seama e prea târziu. Nimic nu merită neuroni pierduți, nopți nedormite, mâncat aiurea. Sănătatea este și va fi pe primul loc.

De asemenea, un factor de stres major pot fi și anumite persoane, care intră și ele la ”curățenie”. De multe ori tu ești bun și primeși înapoi răutate. Dacă înainte mai dădeam câte o șansă, acum nu cred că o voi mai face. În plus, lucrurile spuse la nervi ne pot face mult rău dacă le punem la suflet, așa că voi renunța și la acest obicei prost.

Un pic de disciplină am instaurat și în modul în care îmi petrec timpul liber. Îmi place să citesc și mereu mă frustram că începeam 5 cărți și nu terminam nici una. Acuma pot spune cu mândrie că am terminat deja prima carte în acest an și urmează a doua. Am și vreo 3 cărți de colorat pentru adulți și mai colorez de câte două-trei ori pe săptămână deoarece mă relaxează. Și scrisul l-am luat mai în serios, chiar dacă e hobby. Încerc, nu îmi impun, dar încerc să scriu măcar o dată pe săptămână :). În rest, noul animăluț Schmoopy îmi ocupă destul de mult timp seara, dar cu ea e și un fel de blăno-terapie :). Ah da, fac tot posibilul și să stau în liniște vreo 20 de minute pe zi să meditez, am observat că chiar ajută.

dsc00554
Relaxare în culori

În ceea ce privește finanțele, aici nu s-au schimbat multe deoarece niciodată n-am aruncat cu banii pe fereastră și mereu am știut să fac economii. În acest an, ca în mulți alții, o parte din economii vor merge pe excursii, noi aventuri în Portugalia deoarece ne-a plăcut enorm de mult, probabil și Spania, și prin munții noștri, desigur. Pentru mine experiențele sunt clar mult mai importante decât obiectele, după cum povesteam și aici.

dsc00568
Schmoopy la ședința foto

Cred că cea mai semnificativă schimbare a fost curățenia pe care am făcut-o în alimentație. Cu riscul de a suna ca un millennial hipster 🙂 : Nu mai mănânc carne APROAPE deloc. Nu a fost o chestie bruscă, ci treptată, de asemenea nu mă pot numi vegetariană și nici nu vreau. Motivele sunt multe și diverse, dar cea mai importantă este, din nou, sănătatea. Am avut o experiență foarte neplăcută vara trecută cu carnea de porc, iar de atunci pur și simplu nu îi mai suport nici mirosul. Foarte, foarte rar mai gust un pic de șuncă, dar și aia să fie de pui, în rest nimic. Oricum nu eram foarte mare fană carne nici înainte, însă acum chiar mi-am dat seama că nici nu îmi face bine, mai ales că nu am încredere în ceea ce cumpărăm din supermarket. Am redus și ouăle la un ou fiert pe săptămână sau la două săptămâni, dar lactate mănânc zilnic, chiar dacă nu beau lapte. Cu ocazia asta am învățat multe rețete faine cu legume, brânzeturi etc., fără carne :), care i-au plăcut și iubitului meu.

Pe scurt, ar fi cam așa: mai mult sport, mai mult timp pentru lucrurile care mă relaxează și mă fac fericită, mai multe excursii, mai multă răbdare cu mine, mai multă liniște. Nimic impus, doar o curățenie generală în viață, de care sunt convinsă că mă pot ține mai serios decât de o listă cu lucruri fixe și termene limită.

Un An Nou fericit și împlinit să avem cu toții! Welcome 2017!

Posted in Frânturi de gânduri

Ai grijă ce-ți dorești…că s-ar putea să se destrame

De foarte multe ori ne dorim poate chiar și cu disperare un anumit lucru (sau o persoană…) de care avem impresia că depinde toată fericirea și starea noastră de bine. Cu accent pe “avem impresia”.

Această impresie poate fi atât de puternică încât e în stare să întunece chiar și o minte în mod normal rațională. La fel ca tot muritoru` de rând, am avut și eu fixații pe ceva sau pe cineva.

Odată, mi s-a pus pata rău de tot pe o bluză dintr-un magazin in mall. Știu, pare o chestie banală, dar credeți-mă că vreau să ajung undeva cu povestea asta… Revenind, o tot vedeam eu de câte ori mă plimbam prin magazinul respectiv, iar o voce interioară îmi spunea obsesiv să o cumpăr deoarece, evident, era cea mai frumoasă bluză din lume! Rațiunea îmi spunea să nu, deoarece era extrem de scumpă pentru un pulover, mai aveam încă vreo 100 în dulap și chiar nu aveam nevoie de el.

De câte ori plecam din mall gândul îmi rămânea la acel pulover perfect, care dacă îl aveam cu siguranță îmi rezolva toate problemele, iar viața mea căpăta din nou sens…

Până la urmă am făcut o gaură în buget și l-am cumpărat. A doua zi abia așteptam să-l îmbrac, iar când a venit acel moment, surpriză! Viața mea nu a devenit nici mai roz și nu mi s-au rezolvat nici problemele, din contră, am făcut o mică criză de nervi când am observat că fiind tricotat se agăța de toate poșetele, fermoarele, brățările și inelele de pe o rază de 5km. După nici două purtări ieșeau fire din el și la mâneci începea să se destrame. Ca să nu mai spun că la următoarea vizită în magazinul respectiv l-am găsit la jumătate de preț…

La fel de poate întâmpla și cu o persoană, cu un job sau cu un alt obiect “perfect”, fără care avem impresia că nu putem trăi, că este indispensabil și că trebuie neapărat să-l avem.

De câte ori nu s-a întâmplat ca o persoană să pară ideală, perechea potrivită, care întrunește toate calitățile de pe lista pretențiilor noastre? Probabil că de multe ori. Și atunci ce facem? Tot ce putem pentru a avea persoana respectivă. Doar că de multe ori, după ce ne atingem scopul, realizăm că am dat de o formă fără fond, iar ce se obține foarte greu și cu forța pur și simplu nu merită, pentru că nu asta înseamnă partenerul ideal sau o relație de viitor. Nu tot ce ni se pare nouă bun pentru noi de la distanță chiar e bun pentru noi. Iar pentru asta trebuie să fim puțin mai obiectivi și să vedem și părțile mai puțin plăcute, care sunt șterse cu buretele de către dorința de a avea acea persoană cu orice preț. Dacă implică luptă și bătăi de cap, spune stop!

Sunt și cazuri în care mulți țin cu dinții de o anumită companie sau un job, care de fapt le face rău. Eu cred sincer că undeva sus cineva sau ceva ne ghidează spre omul potrivit, spre jobul potrivit și în general, spre a lua deciziile cele mai bune pentru noi. Problema apare când reacționăm impulsiv, egoist, din disperare sau lipsă totală de rațiune, deoarece vrem NEAPĂRAT acel ceva! Iar cu cât se îndepărtează acel ceva de noi cu atât crește disperarea, în loc să înțelegem că e un semn să let it go. Greu se învață lecția asta, după câteva examene brutale, picate cu brio, rând pe rând. Însă după ce mai recitești cursul de câteva ori, înțelegi cum stă treaba. Înțelegi că e normal să te mai apuce câte un moft copilăresc (că de multe ori asta e, un moft copilăresc), dar că nu trebuie să îi dai curs tot timpul. Este foarte bine să ne urmăm visul și să fim ambițioși, însă nu e bine să ne încăpățânăm cu ceva care ne face rău, nu ne folosește la nimic, ba chiar avem de pierdut din cauza lui.

După experiența cu bluza (și mai câteva d’ale inimii) am devenit mai cumpătată și, sper eu, mai rațională, când vine vorba de impulsuri de moment. Doar că tot oameni suntem și ne mai luăm câte o poșetă din când în când care ne dă peste cap bugetul :).

 

 

 

 

 

Posted in Frânturi de gânduri

Schimbarea schimbărilor

După o prea lungă absență, am revenit! (în forță sper 🙂 ). Fără să-mi caut scuze, dar motivul pentru care am neglijat blogul este unul complex care poate fi împărțit pe categorii, subcategorii, puncte și subpuncte.

Pe scurt, am schimbat aproape tot, de la culoarea părului (haha, I know), până la job și alți câțiva medici și tratamente (aici nu intru în detalii, doar că drăguța mea hernie de disc s-a gândit să-mi facă o vizită estivală, deloc binevenită).

Vara asta am trecut prin schimbarea schimbărilor, așa o pot rezuma cel mai bine. De obicei, când trebuie să iei o decizie mai radicală se aliniaza cumva astrele 🙂 și îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Dacă tu decizi să nu bagi în seama astrele, până la urmă îți vor da un pumn în față de nu te vezi, astfel încât vei fi NEVOIT să faci schimbarea, sau…cum am pățit și eu, schimbarea îți va bate la ușă.

În ceea ce privește cariera, consider că trebuie să profit de vârsta care încă începe cu 2 și să încerc cât mai multe lucruri, pentru a învăța cât mai multe, din diverse domenii. Mi-a plăcut foarte mult ce făceam, însă se pare că a venit momentul să fac și altceva, și uite așa am ajuns să mă folosesc de acei aproape șase ani de drept (cu tot cu master) la noul loc de muncă. Mă gândeam eu că până la urmă codul civil și prietenii săi mă vor atrage cumva înapoi, oricât m-aș fi îndepărtat de ei.

Ce mi se pare mie ciudat este că, încă de la începutul anului parcă am simțit că se vor schimba multe, parcă o voce interioară îmi spunea asta, intuiția probabil. De foarte multe ori am avut dreptate, prietenii îmi spun că sunt un fel de Mama Omida :)) când vine vorba de previziuni. Măcar de aș prevedea și eu numerele la lotto…ok, revenind… Așadar, de luni am început lucrul la noul meu birou frumos și primitor. De data asta cred că mă așteaptă aici o carieră lungă și interesantă, sper să am dreptate!

Sănătatea mi-a tot dat șuturi anul acesta, am avut mult, prea mult de tras din cauza ei. Probabil este un semnal pe care încearcă organismul disperat să mi-l transmită, care sună cam așa „NU te mai stresa!!!”, iar eu îl ascult până mă simt mai bine, iar apoi revin la vechile și foarte-bine-înrădăcinatele obiceiuri de trăit cu 100km/h. Nu e ok, și probabil atât voi mai avea de tras până îmi învăț lecția că se poate trăi și liniștit, still working on it. Schimbarea aici constă în faptul că am început să fiu mult mai atentă la ce simt, mai ales când nu mă simt foarte ok, și să am mai multă grijă de sănătatea mea, care am spus-o și o mai spun, e cel mai important lucru din viața noastră, punct.

Până și culoarea părului am schimbat-o radical, recent. Am observat că de-a lungul anilor, podoaba capilară reflectă felul meu de a fi din acel moment. Am fost blondă, un pic naivă și inocentă vreo cinci ani, după aceea m-am mutat la Cluj, unde colega de apartament (și foarte bună pietenă) m-a făcut roșcată, și așa mă și purtam, ca o roșcată :)), într-o perioadă marcată de distracție, libertate și viață faină de masterand la Cluj. Apoi, după ce mi-am cunoscut jumătatea și am revenit în orașul natal, culoarea din părul meu s-a cumințit, atingând apogeul acum când m-am făcut șatenă, foarte aproape de culoarea mea naturală, pe care n-am mai văzut-o din 2008! Dar mă simt bine acum așa, sunt mai liniștită din multe puncte de vedere, poate și mai matură :). Oricum nu se știe ce va urma, deoarece mă plictisesc rapid, iar cel mai ușor de schimbat e părul. E interesant cum am observat chestia asta abia acum, la vreo 8 ani de când am schimbat culori.

În concluzie, schimbările sunt bune, chiar dacă nu mereu sunt binevenite. Eu tind să cred că dacă a venit momentul să lași ceva în urmă pentru ceva nou, așa trebuie să fie, deoarece oricât te-ai agăța de acel ceva, orice ar fi el, o să te scuture până vei pica și s-ar putea să fie dureros. De aceea e mai bine să acceptăm schimbarea și să nu ne împotrivim, deoarece dacă avem mintea deschisă și o gândire sănătoasă, lucrurile nu au cum să nu iasă în cel mai bun mod cu putință :).

 

 

Posted in Frânturi de gânduri

Au dispărut cu totul empatia și răbdarea?

Am asistat zilele trecute la câteva scene care m-au pus pe gânduri. Mă plimb des prin centrul orașului și mai folosesc și mijloacele de transport în comun câteodată, ocazie cu care observ tot felul de oameni și situații.

Prima a fost în tramvai. Pe lângă discuțiile care în proporție de 98% au un aer pesimist (toți se plâng de boli și de necazuri) am dat și peste …lipsă de umanitate, să-i spunem.

O bătrână care avea cu siguranță peste 80 de ani, o vârstă pe care sper să o prind și la care sper să mai fiu în stare să urc într-un tramvai, a fost luată la rost de o cucoană din spatele ei pe motiv că se mișcă prea încet și că „vor și alții să urce”, deci „să se miște mai cu talent”. Eu sunt o fire foarte miloasă și mă doare când văd oameni bătrâni și bolnavi, copii înfometați sau animale chinuite, iar faza asta efectiv m-a scos din sărite. Îmi venea să-i zic vreo două „stimatei doamne grăbite” însă am tăcut deoarece știam că ar fi făcut scandal, iar a doua zi ar fi revenit la aceleași obiceiuri.

A doua, a fost, culmea, în aceeași zi! E de ajuns să ieși o dată din casă pentru a vedea câtă răutate și egoism ne înconjoară la tot pasul. De data aceasta victima a fost o altă femeie, muncitoare la un supermarket, care servea la vitrina asistată. Ea a fost luată în șuturi pentru același motiv, de către o clientă, care a început să facă un tărăboi în toată regula deoarece „nu a fost băgată în seamă jumătate de oră”, în ideea în care angajata respectivă lucra la foc continuu, servind un șir lung de clienți.

Poate că par lucruri neînsemnate, mici, în comparație cu dezastrele care se întâmplă în lume la momentul actual, însă și schimbarea vine din lucruri mici. De la un gest frumos, făcut din altruism, fără a aștepta nimic în schimb.

Nu avem răbdare și nu ne pasă absolut deloc de semenii noștri, dar DELOC! Tot ce contează sunt nevoile noastre, problemele noastre, frustrările noastre, pe care le strigăm din toți plămânii, la toate colțurile. Toată lumea are probleme, viața nimănui nu e perfectă, totul e de cum gestionezi situațiile neplăcute… urlând la alții sau muncind pentru găsirea unor soluții.

Nimeni nu se gândește că poate ai avut și tu o zi mai proastă, poate te simți rău sau trist, poate ești bătrân și bolnav… nu contează. Empatia e un lucru tot mai rar în zilele noastre, iar când o descoperim la o persoană ne mirăm, fiind obișnuiți cu nepăsarea.

Trebuie să primim totul pe loc și să nu fim deranjați de nimeni în acest timp, pentru că, bineînțeles, doar nevoile noastre contează.

Am dat cele două exemple de mai sus pentru că sunt cele mai recente și mi s-au întipărit în memorie fără să vreau. Nu sunt de acord nici cu scenariul clasic în care oamenii în vârstă suduie și critică generația tânără și îți aruncă priviri tăioase dacă nu le dai locul în tramvai ( cu atât mai mult îți vine să n-o faci) și nici cu vânzătoarele plictisite, care într-adevăr te ignoră cu orele și te fac să nu mai intri în magazinul respectiv. Nu, vorbesc de oameni care chiar au nevoie de răbdarea, empatia și înțelegerea noastră, care merită un zâmbet sau un ajutor și nu urlete și scandal.

Suntem tot mai superficiali din punct de vedere emoțional. Bunătatea sinceră a devenit o raritate și ne aruncăm frustrările asupra unor oameni nevinovați, dar nimeni nu are timp să se gândească la asta, majoritatea nici nu observă.

Ajunge un pic de muncă cu noi înșine și dorința de a fi mai bun, de a ne coborî de pe piedestal pentru o clipă și de a reveni cu picioarele pe pământ, unde, ne place sau nu, suntem cu toții egali.

 

Posted in De prin viață adunate, Frânturi de gânduri

Când al tău devine al vostru

Deși am spus că mă voi axa mai mult pe articole despre călătorii și vacanțe, un șir de evenimente (plăcute) din ultima perioadă m-au încurajat să vorbesc despre un subiect mai… „la sentiment”.

Nu voi vorbi despre căsătorie pentru că sunt în totală necunoștință de cauză, iar tot ce aș putea relata ar fi experiențele prietenelor mele care au făcut deja acest pas. Nu, voi vorbi despre ceva la fel de important și anume…mutatul împreună, adică momentul din care ce e al tău devine al vostru.

Pragmatic vorbind, consider că este absolut crucial să stai cu persoana iubită împreună o perioadă înainte să te legi pe viață de ea în fața rudelor, prietenilor și a preotului. Nu mai trăim în vremurile demult apuse când acest lucru era considerat necuviincios sau chiar un păcat. În lumea practică de astăzi trebuie să „te testezi” înainte de a spune acel „DA” hotărât sau eschivat.

Unii se hotărăsc să ia această decizie după multe amânări și ani de relație, discuții, analize, tabele, rapoarte etc., iar alții…iau decizia pentru că li se pare normal, pentru că asta simt că trebuie să facă și pentru că face parte din cursul firesc al unei relații în care amândoi sunt suficient de maturi și responsabili încât să știe ce își doresc.

Varianta a doua e cea mai fericită și de dorit. Momentul când ce e al tău devine al vostru e momentul în care parcă toate s-au așezat și s-au aliniat perfect. E sfârșitul căutărilor, al eșecurilor, al durerii și al suferinței și începutul celei mai frumoase perioade din viața ta.

Când ce e al tău devine al vostru vei observa schimbări. Multe. Una e să te vezi la ceas de seară sau de prânz la o cafenea și să sorbi din ceașcă și pe el/ea din priviri. Una e să te trezești cu mesajul lui/ei de bună dimineața și să adormi cu „Te iubesc. Noapte buna” – sent. Să aștepți cu nerăbdare următoarea întâlnire și să simți cum te doare discret, puțin, într-un colț doar de tine știut, când vine momentul despărțirii temporare. Totul se schimbă.

Când ce e al tău devine al vostru ajungi să-i cunoști și cea mai mică durere din priviri. Înveți să ai mai multă răbdare, să asculți, să ajuți și să împarți. Realizezi că gătitul poate fi una din micile plăceri ale vieții și te străduiești să faci ceva special, dulce și bun doar pentru că e marți și ați avut o zi grea la servici.

Când ce e al tău devine al vostru, chiar așa e. Nu mai există „eu”, există „noi”. Noi care trecem împreună prin viață, cu zilele ei bune și mai puțin bune. Noi care împărțim atât oboseala, cât și energia și bucuria. Noi care găsim împreună soluții când apar probleme, pentru că asta se întâmplă când știi că ai omul potrivit alături de tine. Noi care avem grijă unul de altul când suntem bolnavi și planificăm entuziasmați următoarea vacanță. „Noi”, nu „eu”.

Când al tău devine al vostru, casa nu mai e goală, ci plină de amintiri, speranțe și vise în doi. Serile sunt mai frumoase, iar diminețile mai ușoare. Pentru că e acolo lângă tine și știi că poți dormi liniștit/ă și ai un motiv în plus să zâmbești dimineața. Realizezi câte lucruri noi mai ai de invățat în viață și constați cu bucurie că omul tău este persoana perfectă care să te învețe. Și lista poate continua…

Când împarți totul tranziția e mai ușoară spre următorul pas, iar totul devine firesc. Iar mesajul de noapte bună și de bună dimineața e înlocuit cu ceva mult mai prețios…cu prezența.