Posted in Hai-hui prin lume

Călătorul relaxat vs. călătorul grăbit. Aventuri Iberice

Anul trecut în vară vizitam pentru prima oară Portugalia, experiență după care am rămas uimită de frumusețea acestei țări despre care, sincer, nu știam aproape nimic. Am fost în Porto, Lisabona și Algarve (o zonă din sud cu plaje deosebite).

Totul a fost perfect, mai puțin un mic amănunt… a fost pe fugă! Am crezut că ne ajung șapte zile, dar nu am calculat faptul că aproape două le pierdem pe drum, fiind nevoiți să schimbăm avionul în Italia deoarece nu exista cursă directă Timișoara-Porto. Așadar, am înghesuit cât mai multe în puținul timp petrecut acolo și am încercat să profităm la maxim. În Lisabona am stat doar o jumătate de zi, dar măcar am văzut ce era mai important pentru noi de vizitat. Mai multe despre prima întâlnire cu Portugalia găsiți aici: Clipe portugheze .

După ce ne-am învățat minte, ne-am hotărât ca în 2017 să mergem din nou, deoarece ne-a plăcut enorm de mult, însă pe mai multe zile. Am reușit după vreo două luni de planificări să ne rezervăm și biletele de avion. Având niște prieteni foarte apropiați la care am stat în Porto ne-am decis să profităm de un weekend prelungit al portughezilor (fiind ziua lor națională în 10 iunie) și să dăm o tură scurtă și în Spania, unde nu mai fusesem niciodată. Mereu sunt super entuziasmată când vine vorba să descopăr locuri noi!

fb1
Peste Alpi, din nou

Nu voi intra în detalii privind tot ce am văzut în cele (prea puține) 11 zile cât am stat în Pensinsula Iberică, însă voi trage câteva concluzii. Prima ar fi: 11 zile nu au fost suficiente :)), din nou, însă am încercat să facem să fie bine.

M-am bucurat enorm să revăd superbul Porto, un oraș unde m-aș muta de mâine! Cu tot cu străzile foarte înclinate, aflate pe dealuri, care îți testează zilnic rezistența fizică dacă o iei la pas. Cu tot cu mâncarea care mi-a dat bătăi de cap deoarece este greu să găsești ceva fără carne (nu știam încă ce mă așteaptă în Spania din punctul acesta de vedere :)) ) sau fără fructe de mare, și cu limba pe care o înțelegeam foarte greu. La finalul vacanței am rămas însă cu ceva portugheză, învățată mai ales de la prietenii noștri de acolo.

DSC01477

 

DSC01425
Oceanul Atlantic

În Portugalia am vizitat de data aceasta doar Porto, însă într-un mod total diferit față de anul trecut. În 2016 eram disperați să vedem tot, să gustăm tot, să ne plimbăm pe toată plaja etc. Acum însă nu am mai alergat din biserici în biserici sau la alte obiective turistice, ci chiar ne-am relaxat. Ne-am permis o zi întreagă să stăm la un local pe malul Oceanului Atlantic, am mers și în cluburi, am savurat briza, ne-am plimbat cu vaporașul pe Douro, am povestit și ne-am simțit bine. Apropo de cluburi, m-a șocat viața de noapte din Porto. E nebunie curată! Mai ales când locuiești într-un oraș prea liniștit. Acolo, de luni până luni mii de tineri ies în oraș după 12 noaptea și se distrează în zeci de cluburi aflate unul lângă altul. Este un haos fain, cu muzica urlând din toate părțile. Toată lumea e bine dispusă, portughezii și turiștii de distrează împreună, beau împreună, se plimbă din bar în bar și din club în club până dimineața! Ne-am împrietenit cu oameni de peste tot, inclusiv cu o fată din Venezuela.

DSC01460
Clubbing într-un local inedit

DSC01502

DSC01503
Francesinha, tipic portugheză, cu multă carne

DSC01497

Apoi a venit timpul să împachetăm pentru Spania, unde urma să stăm patru zile și un pic. Prima oprire a fost în Vigo, un oraș aproape de granița cu Portugalia, din zona Galicia, foarte drăguț și cu oameni prietenoși. Credeam că nu va fi o foarte mare diferență, însă este. Arhitectura este complet diferită, nu mai vezi acea faianță tipică portugheză cu model albastru pe fond alb, ci totul este mai clasic. Ce mi-a plăcut enorm în ambele țări au fost palmierii care sunt peste tot, portocalii și lămâii. Nu m-am putut sătura de ei. Din Vigo am luat feribotul spre Insulele Cies, care sunt la o oră de oraș. Acestea și Algarve sunt, cu siguranță, cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut vreodată. Voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine.

DSC01630
Vigo
DSC01738
Portul din Vigo
DSC01725
Insulele Cies
IMG_8642
Panoramă de sus
IMG_8565
Fericire

În Spania am reintrat în mood-ul de anul trecut, în sensul că în patru zile am vizitat zece locuri, ceea ce e mult! Nu am stat locului, decât în Cies, unde am profitat de plaja superbă și unde ne-am ars bine de tot cu tot cu factorul de protecție 50 reaplicat. Am făcut între 11-14 km pe jos zilnic, dar a meritat cu siguranță! Următoarea oprire a fost A Coruña, unde am stat o singură zi și o noapte. Aici am reușit să vedem tot centrul și plaja, care se întinde pe 8km! De asemenea, am ajuns și la cel mai vechi far funcțional din lume (!), denumit Turnul lui Hercule, care datează din Antichitate. În celălalt capăt al orașului am urcat cu mașina pe un deal, unde am admirat panorama superbă a întregului oraș și oceanul. Apoi, din nou la drum!

DSC01801
A Coruna

DSC01830

IMG_8954

IMG_2382

Următoarea (și ultima) oprire a fost la Refugio o Castro, un hotel aflat chiar pe malul Oceanului Atlantic, tot în regiunea Galicia, la aproximativ două ore de A Coruña. Nu credeam vreodată că voi vedea așa ceva. Din camera de hotel se auzeau valurile și te simțeai la un pas de apă. Priveliștea te lăsa fără cuvinte. Zona e destul de izolată, nu sunt aeroporturi și nici gară în apropiere, deci majoritatea turiștilor erau spanioli. Am constatat cu bucurie că toți acei ani din clasele primare când mă uitam la telenovele (și voi ați făcut asta, don’t deny! :)) ) în sfârșit mi-au fost utili! Am reușit să vorbesc destul de bine și să mă înțeleg cu spaniolii.

DSC01928

La aprox. 2km de hotel se află celebra Plaja Catedralelor cu peșteri și formațiuni uimitoare realizate de natură în stânci. Am petrecut o zi aici, pe plajă, descoperind peșterile și bucurându-ne de nisipul perfect, în ultima zi din Spania.

IMG_9166
Priveliștea din fața hotelului
IMG_2451
Plaja Catedralelor

Ce am observat este că oamenii aici chiar nu țin diete, nu le pasă de așa ceva, moda veganismului nu prea e în trend la ei, iar dacă nu mănânci carne s-ar putea să te culci flămând. Peste tot unde am mâncat am văzut că lumea mergea la cină DUPĂ ora 10, chiar și la 12, și nimeni nu număra caloriile. Bineînțeles că am încercat și eu specialități precum paella, tortilla, fructe de mare de tot felul, însă m-am ferit de porc, vită și pui, deși trebuie să recunosc că arătau bine.

BeFunky Collage

Spania mi-a făcut o impresie foarte bună și mă bucur că am ales să mergem în zone mai puțin vizitate de mii de turiști, cum sunt cele de la Marea Mediterană. Am văzut cum trăiesc localnicii, ce poftă de viață au, cum ies după 11 seara la un cocktail indiferent de vârstă și cât de elegant se îmbracă! Am mers pe coasta oceanului și am oprit în mai multe stațiuni și sate, fiecare cu farmecul său aparte. Dintre toate San Xenxo și Combarro mi-au plăcut cel mai mult.

DSC01776
Muros
fb21
Combarro

Ultima zi din vacanță ne-am petrecut-o cu prietenii noștri în Porto și am vizitat Hard Rock Cafe, ceva ce eu îmi doream demult. Am numai cuvinte de laudă pentru acest loc, este într-adevăr unic, iar designerii au reușit să îmbine perfect cultura americană și cea portugheză. Chelnerii sunt super simpatici, chiar te fac să te simți bine. Și, să nu uităm, ai ocazia să vezi live obiecte care au aparținut unor legende ale muzicii rock.

Cu părere de rău ne-am despărțit, din nou, de aceste țări superbe, dar cu inima plină de bucurie. În aceste 11 zile am făcut de toate! Am mers cu avionul, cu feribotul, cu vaporașul, am vizitat numeroase locuri superbe, ne-am exersat spaniola și portugheza și, nu în ultimul rând, ne-am îmbogățit spiritual. La anul, poate, cine știe, vom mai pleca într-o nouă aventură iberică.

 

 

 

Posted in Hai-hui prin lume

Dorințe împlinite la început de 2017

De foarte mulți ani îmi doresc să petrec Revelionul la munte. Niciodată nu am reușit să duc planul până la capăt deoarece ba nu se putea, ba nu ne adunam destule persoane, ba nu aveam destule zile libere etc. etc., însă anul trecut pe vremea asta a fost cel mai rău.

Prin vara lui 2015 plănuiam să petrecem Revelionul la munte, iar în 16 decembrie m-a lovit hernia de disc… deci am ajuns să mă bucur că nu am rezervat nici o cabană până la urmă, deoarece nu eram în stare nici să merg, dapăi să mă plimb prin munți.

Până la urmă, cum toate lucrurile se aranjează într-un fel sau altul, anul acesta mi s-a îndeplinit dorința. După vreo o lună de planificări, aveam totul rezolvat, rezervat și plătit pentru trei zile, inclusiv Revelionul, la munte.

Am mers cu prietenii din Portugalia, cu care am petrecut și concediul minunat din vară în Porto și Algarve.

După aproximativ 4 ore și jumătate de drum, am ajuns în Beliș, Fântânele, care este o stațiune din județul Cluj, situată la o altitudine de 1050 m, în comuna Râşca, între Munţii Gilău şi Vlădeasa, pe malul Lacului Fântânele.

dsc00408

Dacă acasă nu ne-am putut bucura de zăpadă nici măcar de Crăciun, aici am recuperat! Am fost foarte bucuroasă când am văzut zăpadă până la genunchi care strălucea în lumina puternică a soarelui.

dsc00435

Nu voi intra în toate detaliile excursiei, însă ceea ce pot să spun este că totul a fost perfect!

Dacă în urmă cu un an mă chinuiam și să merg până în bucătărie după un pahar cu apă deoarece muream de dureri, anul acesta am reușit să merg la munte și să îndur temperaturi de până la -18 grade fără să mă chinuie prea tare coloana. Încă nu sunt 100% vindecată, mulți spun că hernia de disc te urmărește toată viața, însă eu încă sper că răbdarea, voința și sportul mă vor ajuta să scap și să nu mai am recidive.

img_1671

Am fost extrem de fericită din acest motiv și nu numai. Peisajul este de vis! Exact ca în povești, nămeți de zăpadă pufoasă pe văi, câte o căsuță cu fumul ieșind din horn pe munte, căruțe trase de cai, copii care se bucurau și se dădeau cu sania, lacul pe jumătate înghețat, totul fiind completat de vremea absolut superbă. Am avut soare în fiecare zi cât am stat acolo, nici urmă de viscol.

dsc00447

dsc00464

Nu am văzut niciodată un asemenea peisaj, deoarece am fost la munte numai vara. Ne-am simțit cu toții foarte bine, ne-am bulgărit și am făcut sute de poze pentru a imortaliza clipa pentru totdeauna.

dsc00472
Priveliștea de la Cabana Moților, Mărișel
fb02
Un pisic pufos învățat cu frigul

Am fost foarte recunoscătoare pentru această scurtă călătorie, deoarece a însemnat mai mult decât o distracție la munte pentru mine. A însemnat că am fost capabilă să înving majoritatea luptelor grele pe care le-am dus cu sănătatea șubredă și cu durerile care păreau că nu mai încetează și că am intrat in 2017 mai puternică, mai optimistă și având convingerea că dorințele se împlinesc, chiar dacă nu exact în momentul în care vrei tu și că din toate necazurile avem și multe de învățat dacă nu cădem pradă victimizării.

img_3705
Când n-ai sanie te dai cu punga :))

Un Revelion cu prieteni dragi alături, cu un peisaj minunat, mâncare și muzică bună, dar mai ales, cu speranța că 2017 îmi va aduce numai lucruri bune!

Recomand din suflet vizitarea stațiunii Beliș-Fântânele, comuna Mărișel și Cabana Moților, în special iarna. Avem o țară cu adevărat superbă!

img_3582
Tunelul de brazi
Posted in Hai-hui prin lume

Magie în Viena

Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar asta nu poate decât să mă facă foarte fericită. Ador luna decembrie cu tot ce implică, începând cu 1 și până la Revelion. Toți și toate sunt mai frumoase în decembrie :).

Anul acesta am decis pe ultima sută de metri că vom petrece mini vacanța de 1 decembrie la Viena. Nu am fost niciodată și mereu mi-am dorit să vad celebrele târguri de Crăciun de acolo.

Zis și făcut, am rezolvat rapid cu rezervarea și am plecat în data de 30 noiembrie spre Viena. Totul bine și frumos până la graniță unde am constatat cu “bucurie” că eram printre alte sute de români care se înghesuiau să petreaca Ziua Națională pe alte meleaguri.

După ce am scăpat de coada de la vamă, am prins și vreo două accidente pe autostradă, deci în loc de aproximativ 6 ore, am făcut peste 8! Dar chiar și așa, când am ajuns la hotel și am văzut ce superb este, ne-a trecut rapid și oboseala. Țin să precizez că 80% din cei cazați erau români!

Am vizitat în prima seară un târg mai micuț, din zona Landstrasse, după ce ne-am lămurit cum e cu transportul în comun și cu biletele. Noi am preferat să ne luăm abonament pentru 48 de ore, care a fost 13 euro și era valabil pentru toate mijloacele de transport în comun, bus, metrou și tramvai.

Prima impresie? VÂNT ȘI FRIG! Atât de tare bătea vântul de parcă eram pe vreun vârf de munte, chiar nu m-am așteptat la asta. Dar după un vin fiert (care se putea cumpăra cu tot cu cană, la 6 euro), nu a mai contat nimic.

dsc00121

A doua zi am fost să vizităm centrul și Palatul Schönbrunn. Superb oraș! Foarte elegant și mult mai puțin aglomerat decât mă așteptam. Clădirile foarte, foarte frumoase, toate în culori neutre, nimic țipător, iar puținii vienezi cu care am interacționat au fost drăguți, asta mai ales dacă vorbeam în limba lor :)). M-am bucurat că am avut ocazia să îmi exersez germana și că nu am uitat-o complet.

dsc00128

Am vizitat casa lui Mozart, lucru pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. Se află pe o străduță liniștită și îngustă, chiar riști să nu o vezi dacă nu te uiți atent, asta mai puțin dacă în fața porții se află grupuri mari de turiști. Nu am avut voie să facem poze înăuntru, dar îmi vor rămâne imprimate pe retină toate acele obiecte minunate pe care le-am văzut. Partituri, scrisori și manuscrise originale, scrise chiar de geniul Mozart, afișe de la premiere și chiar și hainele pe care le-a purtat, toate sunt expuse în această casă, devenită muzeu. Din apartamentul său s-au păstrat doar câteva piese de mobilier, din păcate.

dsc00134

Apoi am mers într-o plimbare pe o stradă pietonală plină de magazine și restaurante, numită Kärtnerstrasse, unde îți luau ochii vitrinele care mai de care mai frumos decorate, toate în spiritul sărbătorilor de iarnă.

dsc00172

dsc00177

Am ajuns și la Stephansplatz, unde tronează impunător Stephansdom, o emblemă a orașului și o adevărată operă de artă din punct de vedere arhitectural.

dsc00149

15327788_10154277807127637_1091507680_n

Am vrut să profităm de puținul timp pe care îl aveam la dispoziție, așa că ne-am urcat în metrou și am poposit și la faimosul Palat Schönbrunn, care se afla într-un alt capăt al orașului.

Cu siguranță merită vizitat, mai ales în această perioadă a anului, când în fața lui se întinde un imens târg de Crăciun. Mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă vântul devenea aproape insuportabil, iar frigul îți intra în oase chiar și pe sub cea mai groasă geacă. Mii de lucrușoare handmade, micuțe, drăguțe, dar scumpe rău! 🙂 Prețurile încep cam de la 2 euro pentru cel mai mic și mai simplu ornament, ajungând până la câteva zeci. Evident că dacă tot ești acolo, trebuie să îți iei o amintire pe care s-o pui în brad și care să-ți amintească mereu de acel loc superb. Am văzut cele mai frumoase globuri, pictate manual, dar nu ne-am încumetat să luăm de frică să nu le spargem pe drum, așa că ne-am ales cu un renișor și un îngeraș.

dsc00208

dsc00221

dsc00207

Nu am mai vizitat Palatul pe dinăuntru deoarece era coadă la bilete, era târziu și sincer nu prea mai eram în stare, next time!

În ultima zi am vrut eu neapărat să ajung la Hundertwasserhaus, o clădire cu apartamente realizată după conceptul excentric al artistului Friedensreich Hundertwasser. Culori, forme, geometrie și combinații surprinzătoare, cam așa poate fi rezumat. Pare o casă “fără colțuri” și în care nimic nu se potrivește cu nimic, dar totuși există o armonie în dezordine, care poate fi observată doar acolo.

dsc00244

dsc00258

dsc00274

Pe mine m-a impresionat atât casa colorată, cât și cea alb-negru care e la aproximativ 200 m de prima. Înăuntru există galerii de magazine cu suveniruri, cafenele și o expoziție cu lucrările sale și ale artistului Gustav Klimt, autorul celebrei picturi “Sărutul”, precum și copii ale acestora care pot fi achiziționate.

dsc00299

dsc00309

În ceea ce privește mâncarea, atât am de spus:

dsc00230
Șnițeeeeel :))

Au fost niște zile foarte frumoase, în urma cărora mă simt mai împlinită, deoarece am reușit să îmi îndeplinesc un vis important, acela de a vedea târgul de Crăciun de la Viena :). Mi-am luat și câte ceva, așa dacă tot vin Sărbătorile, iar după cum am mai povestit pe aici, make-up makes me happy! :))

dsc00311

În concluzie, recomand din suflet vizitarea Vienei în prag de sărbătoare, merită! Cu tot cu frig și cu vântul care te ia pe sus! 🙂

Mulțumesc agenției de turism la care am apelat: http://discover-turism.ro/

Posted in Hai-hui prin lume

Clipe portugheze

După multe planificări și așteptare, am ajuns cu mult entuziasm și bucurie în Portugalia. Această țară superbă despre care sincer nu știam prea multe și nici nu am vrut să caut sute de poze și informații pentru a nu-mi strica surpriza. A fost mai bine că am făcut așa, deoarece la fiecare pas am descoperit oameni, locuri și lucruri noi și interesante.

Nu mai fusesem cu avionul de 10 ani, iar acum aveam de făcut patru zboruri. Am plecat împreună cu iubitul meu și două gentuțe în care ne-am înghesuit tot ce ne trebuia pentru opt zile (este o adevărată realizare pentru mine, care în general îmi pun bretele la dulap și-l iau cu totul cu mine în excursii 🙂 ) de la Timișoara la 6 dimineața, spre Bergamo, Italia, de unde trebuia să luăm al doilea avion spre Porto, Portugalia.

Totul a decurs bine, deși mi-am simțit inima în gât în momentul în care avionașul roz și simpatic de la Wizz Air a decolat de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia. După ce mi-am revenit, am fost fascinată de peisajul ireal care se vedea de sus. Norii pufoși, Alpii înzăpeziți, râuri și lacuri albastre. Piloții și cei de la turnul de control mi se par adevărați eroi și consider că au printre cele mai dificile meserii din lume. Tot respectul și aprecierea pentru ei!

IMG_9976
Alpii

Pe la 12 la amiază am ajuns în însoritul Porto. Cum am coborât din avion și am auzit portugheză peste tot am simțit cum mi se umple sufletul de bucurie! Eram la 3 000 km de casă după mai puțin de patru ore de zbor în total…este cu adevărat incredibil.

În Porto ne-au așteptat doi prieteni dragi, care ne-au plimbat prin tot orașul, iar seara ne-au dus pe malul Oceanului Atlantic. Nu-mi venea să cred unde mă aflu! A fost pentru prima dată când călătoream atât de departe! (cel mai mult călătorisem până la Londra).

IMG_0193
Oceanul Atlantic

Mâncarea portughezilor este foarte sățioasă, dar și destul de grea. Nu e recomandată pentru cine e la dietă, iar asta am aflat-o din prima seară! Prietenii noștri ne-au dus la un local pentru a mânca tapas, iar acolo am gustat din tot felul de preparate complet noi pentru papilele noastre gustative. Creveți cu cartofi răzăliți și condimente, brânză de capră în foietaj, plăcintă cu cartofi dulci și multe altele. Ospățul a continuat timp de șapte zile, în care, spre rușinea mea, am mâncat tot după 10 noaptea, pentru că la ei asta e perfect normal :). Prânzul îl luam pe la ora 14, iar noaptea cina. Dacă în Arad nu mănânc după 7 seara, iar cina constă într-o salată sau …nimic, acolo am comis-o rău de tot :). Am mâncat scoici, creveți, caracatiță (chestii de care mi-am jurat că nu mă ating, dar până la urmă mi-au plăcut), pește, pateu de sardine, paella, midii, tot felul de brânzeturi, mâncarea lor tradițională Francesinha (un fel de bombă calorică cu pâine, carne, chorizo, șuncă, cașcaval și sos de roșii cu alcool) și cele mai bune măsline (locale) pe care le-am gustat în viața mea! Dacă am fi putut, am fi adus cu noi acasă găleți întregi de măsline, atât de bune erau! Iar peste tot se serveau ca aperitiv, împreună cu feliuțe de pâine neagră, ulei de măsline și pateu de sardine sau ton. La desert, am mâncat prăjitura lor tradițională, numită nata, care este făcută din foietaj umplut cu cremă de budincă și ou. Fiecare masă a fost acompaniată de sangria cu bucăți de fructe proaspete, de vin verde sau vin de Porto. Am fost și la o degustare de vin de Porto la crama Offley, unde pentru 4 euro ni s-a făcut un tur  al butoaielor imense pline cu milioane de litri de vin, de la sec la dulce, am aflat istoricul vinului de Porto, cum se face și la ce tipuri de mâncăruri se potrivește. La finalul turului am degustat trei tipuri diferite de vin de Porto, alb, roșu și ruby (o variantă mai închisă la culoare și foarte dulce), după care am ieșit afară clătinându-ne puțin :).

Untitled-2jpg

DSC09059
Francesinha

Din fericire, mâncatul noaptea nu a avut consecințe foarte grave asupra siluetei noastre deoarece toată ziua, de dimineața până seara, ne-am plimbat. Am vizitat Porto, Lisabona și Algarve, o zonă din sudul țării unde se află una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Orașele portugheze sunt construite pe dealuri, ceea ce înseamnă că o plimbărică prin oraș te va ajuta să arzi multe calorii. Totul este în pantă și ai mult de urcat și de coborât. Nu am văzut asfalt în centru, ci doar mozaic făcut din pavele sau pietre, atât pe șosea cât și pe trotuar. Acestea pot deveni extrem de alunecoase, mai ales în Lisabona și Algarve, motiv pentru care am reușit toți patru să ne împiedicăm pe rând (unii au și căzut, nu spun cine 🙂 ). Ce m-a uns foarte tare pe suflet a fost faptul că peste tot era plin de palmieri, aloe vera, lămâi și portocali, care pe lângă cântecul pescărușilor, dădeau o tentă exotică Portugaliei.

DSC09072

DSC09010

DSC08987
Porto

Turiști foarte mulți, peste tot. În Lisabona pe străzile pietonale, late, pline de magazine și restaurante era o adevărată nebunie. În Porto a fost puțin mai lejer. Arhitectura clădirilor diferă mult de cea de la noi, acoperișurile sunt drepte, există faianță ornamentală cu flori albastre pe fond alb aproape peste tot și balcoane mici din fier forjat. În zonele rezidențiale sunt și blocuri mai vechi, dar cele mai multe sunt foarte bine întreținute și nu riști să-ți cadă tencuiala în cap pe stradă (aici avem ce învăța de la ei). În Porto m-au surprins podurile peste râul Douro, care sunt imense, iar cel mai spectaculos este Ponte de D. Luis, o construcție gigant, proiectată de Gustave Eiffel, lucru de care îți dai seama la prima vedere. Transportul în comun este foarte bine pus la punct, ne-am plimbat aproape zilnic cu metroul când mergeam doar noi doi să explorăm orașul, iar numai seara cu mașina. Un lucru care mie personal mi-a dat bătăi de cap a fost cumpăratul și validatul biletelor de metrou. Portughezii au un sistem mult mai complicat decât al nostru și am avut noroc că am avut cine să ne explice.Nu voi intra în detalii aici, însă pentru cine merge pentru prima oară acolo poate fi copleșitor. Dar până la urma i-am dat de capăt și am învățat și stațiile. Apropo de poduri, în Lisabona am trecut peste un pod de 17 km, construit în numai trei ani! Când mă gândesc că la noi durează doi-trei ani doar licitația și studiul de fezabilitate pentru un pod peste Mureș, de exemplu, mă ia durerea de cap, dar să nu ne indispunem…

Panorama 7
Porto și o parte din podul D. Luis

 

DSC09359

IMG_0508
Lisabona

Portughezii sunt foarte simpatici, iar majoritatea știu engleză. Cu cei care nu știau engleză m-am înțeles în spaniolă și tot ne-am desurcat cumva. Fiind pasionată de limbi străine, mi-am cumpărat o revistă de acolo și am realizat că înțeleg destul de bine portugheza scrisă, însă la cea vorbită mai am mult de exersat și învățat.

Am stat trei zile și în Albufeira, o stațiune din Algarve. În 10 iunie a fost ziua națională a Portugaliei și am profitat de weekend-ul prelungit al amicilor noștri. Văzusem doar câteva poze cu plajele din Algarve și nu-mi venea că cred că există așa ceva.

Albufeira era plină de turiști, pe care-i vedeai numai pe străzile cu magazine de suveniruri și cu restaurante, sau noaptea în cluburi, în rest era liniște. Toate casele sunt albe, iar apartamentul unde am stat se afla pe o străduță liniștită la doar 5 minute de mers pe jos de plajă și la alte 5 minute de un bananier! Am vizitat plajele din apropiere, am fost pe plaja da Marinha, care este în top 100 cele mai spectaculoase plaje din lume. Și pe bună dreptate… Valurile albastre ale oceanului se lovesc de stâncile abrupte care ascund peșteri cu plaje interioare, unde apa se transformă din albastru în turcoaz, nisipul fin, fără alge sau mizerii, toate fac din Praia da Marinha o minune a naturii. Ceea ce m-a bucurat sincer a fost faptul că era foarte puțină lume acolo, nu erau zeci de magazine și nici restaurante, doar natura, cu ce are ea mai frumos.

DSC09313
Priveliștea din apartamentul din Albufeira
Panorama 6
Praia da Marinha

Lângă acest paradis, se află Praia de Benagil, o altă splendoare, de unde ne-am suit cu toții într-o bărcuță cu motor și am vizitat faimoasele peșteri. Peșterile sunt superbe, ireale, nu-ți poți imagina că dincolo de stânci se ascunde așa ceva. Am văzut aproximativ 20, dintre care două aveau găuri în plafon, prin care intrau razele soarelui și scăldau în lumină plaja interioară. Chiar dacă nu m-am împrietenit foarte tare cu bărcuța cu motor care mergea cu o viteză amețitoare și lovea valurile de aveam impresia că în curând vom face cu toții baie în ocean, mă bucur că am avut ocazia să văd aceste creații incredibile ale naturii.

DSC09178
Peștera
DSC09203
Praia de Benagil
DSC09273
Un pisic de Albufeira

Am plecat din Algarve cu părere de rău și cu promisiunea că vom reveni cât mai curând. După două zile ne-am luat rămas bun și de la Porto, de unde am luat avionul spre casă.

A fost printre cele mai frumoase experiențe din viața noastră, am văzut locuri incredibile, am mâncat mâncăruri deosebite, am cunoscut o altă cultură, ne-am convins că există paradisul pe Pământ, iar acesta se numește Algarve, mi-am învins frica de zbor, am călătorit singuri în celălalt capăt al Europei, am petrecut clipe minunate împreună și alături de prietenii noștri dragi din Porto, pe scurt: o vacanță de vis care ne-a deschis calea spre multe alte aventuri în viitor.

IMG_0172
Porto

Recomand tuturor să viziteze această țară minunată, Portugalia!

Posted in Hai-hui prin lume

Experiențe, nu obiecte

Mereu am fost de părere că o experiență care se lasă cu sute de amintiri frumoase e incomparabil mai valoroasă decât orice obiect.

Mi-a plăcut de mică să văd locuri noi și abia așteptam vacanța de vară pentru a pleca împreună cu părinții mei prin țară sau prin lume.

Nu stau să mă gândesc de două ori dacă ar trebui să aleg să investesc într-o excursie sau într-un smartphone de ultimă generație, de exemplu. Excursia câștigă detașat! Chiar și în fața celui mai lucios și șmecher telefon :).

Acest lucru e valabil și în ceea ce privește shopping-ul, mai ales că nu sunt o fană înfocată a acestui sport. Normal că sunt și eu femeie (deși fetiță câteodată) și uneori plimbatul pe la mall și achiziționarea unei rochițe înflorate este o adevărată terapie, însă nu la acel nivel încât să fac investiții foarte mari în asta.

În special din perioada liceului, am învățat să fac economii și să-mi cunosc prioritățile. Bluza aia foarte scumpă, sau o excursie în Elveția la vară? Hmm, da, grea decizie. Nu mă refer strict la preț aici, doar la idee în general.

Mi s-a părut mereu fascinant să ajung să văd cu ochii mei cum trăiesc alte popoare, ce obiceiuri au, ce mănâncă, cum se poartă. Ador să mă plimb pe străzi și drumuri necunoscute, care la fiecare pas parcă îți dezvăluie tot mai multe din istoria acelui loc. Îmi place provocarea de a fi într-un loc complet nou, unde poate nu cunosc limba deloc și trebuie să mă descurc cumva.

Am fost foarte norocoasă și sunt recunoscătoare că am văzut foarte multe locuri superbe atât din țară, cât și din străinătate.

Acum, când mă gândesc ce făceam în urmă cu 10 ani, cu siguranță nu-mi amintesc ce mi-am cumpărat, ci de faptul că am văzut Colosseumul, columna lui Traian și Vaticanul într-o excursie la Roma. Și că am fost pentru prima dată în viața mea cu avionul. Nu-mi amintesc de poșeta aia faină pe care mi-aș fi luat-o, ci de splendida insulă Capri și misteriosul Pompei. Rețin perfect cum mă miram eu de tencuiala unor case din Pompei, care chiar și după ce orașul a fost acoperit de cenușă, s-a păstrat intact pe alocuri de peste 2 000 de ani… În zilele noastre dacă zugrăvești îți crapă vopseaua după un an-doi…

Îmi umplu sufletul de bucurie amintirile, pozele și micile suveniruri care le-am adunat de peste tot pe unde am fost. În Elveția am văzut ce înseamnă cu adevărat o țară civilizată în care toate merg enervant de perfect. E enervant pentru că apoi m-am întors acasă și am văzut diferența, care e enormă. Iubesc România, dar la unele capitole suntem cu o mie de ani în urma altor țări, din păcate.

Am vizitat statul-pitic Liechtenstein, cu ale lui ape azurii și munți spectaculoși. Metropola Zurich, care chiar dacă e un oraș extrem de aglomerat, este plin de viață în cel mai bun sens al cuvântului și foarte, FOARTE curat.

Elvetia 256
Liechtenstein

Amintiri neprețuite am și din Anglia, pentru care am făcut economii o perioadă destul de lungă. Cel mai bun fish & chips din Londra, ploaia care pornea și se oprea din senin, și care pe noi ne deranja la culme, iar localnicii o acceptau cu calm, având mereu la îndemână câte o umbrelă. Momentul acela când mi-am făcut poze cu Robbie Williams, Brad Pitt, Johnny Depp și Beyonce la muzeul figurilor de ceară, impresionantul castel din Leeds și păunii care se plimbau lejer prin grădini, senzația stranie pe care am avut-o la Stonehenge și nicăieri altundeva în lume, Big Ben și nebunia colorată din Piccadilly Circus care te ducea cu gândul la Las Vegas sau New York… acestea sunt comorile mele.

S3700139
London Eye
S3700277
Stonehenge și subsemnata, la 18 ani

Lumea e atât de mare, iar țara noastră atât de frumoasă, încât e păcat să ne limităm la acest microunivers numit zona de confort sau ruta acasă-birou-acasă. Nu e nevoie neapărat de foarte mulți bani. Există o grămadă de oferte chiar și de bilete de avion la prețuri extrem de accesibile, hoteluri sau vile, chiar și apartamente de închiriat, la un preț care nu-ți va face portofelul să plângă. Și, să nu uităm, există și varianta dormitului la un hotel de mii de stele, după cum ziceau Stigma într-o piesă prin 2001, adică la cort. Totul este să vezi care îți sunt prioritățile și ce îți dorești cu adevărat.

Călătoriile, în special cele în străinătate, m-au ajutat să-mi schimb modul de gândire, să fiu mult mai dechisă, să văd că se poate și altfel și că nu tot ce știam până atunci e și corect.

Italia, Belgia, Anglia, Croația, Germania și multe altele mi-au arătat cât de mare, frumoasă și diversă e Europa și cât de multe ai de învățat dacă ieși puțin din mediul tău. Nu am vizitat alte continente încă, dar îmi doresc foarte mult și acest lucru. Toate la timpul lor :).

Călătoriile sunt medicament pentru suflet oriunde ai merge. Carpații noștri sunt adevărate izvoare de sănătate atât pentru psihic cât și pentru corp. Aerul acela curat te ajută să gândești mai clar, să te relaxezi și să funcționezi mai bine în general. Mie personal, o drumeție pe care am făcut-o anul trecut în Bucegi (despre care am scris aici ), mi-a schimbat viața, și nu exagerez deloc. Următoarele destinații vor fi Portugalia și, probabil, o tură prin Padiș, la munte.

Dacă tot se apropie perioada concediilor, mai dați o pauză obligațiilor și lui – dar TREBUIE neapărat să-mi cumpăr aia-, luați un rucsac în spate sau un bilet last-minute la super preț și bucurați-vă de locurile, oamenii și experiențele noi, care vor deveni, cu timpul, averea voastră cea mai de preț.

Drum bun!

Posted in Hai-hui prin lume

O cabană de lemn + un izvor rece = fericire

După aventurile de anul trecut din Munții Bucegi am realizat că, deși mă consideram o persoană destul de comodă căreia îi place un minim de confort, o căbănuță din lemn (fără baie) și un izvor rece au fost suficiente pentru a mă face foarte fericită.

În acest articol voi continua povestea drumeției de la Vârful Omu spre cabana Mălăiești, relatată aici.

IMG_9108

Era aproximativ ora 17:00, iar noi mai aveam un drum destul de lung și dificil pe alocuri. Trebuia să ajungem la cabană înainte de înserat deoarece nu era deloc recomandat să umblăm pe acolo noaptea.

Norii s-au risipit, ceața a început să se ridice de pe munți, iar noi am pornit la drum. Singurele vietăți pe care le-am văzut au fost niște capre negre, în rest nici urmă de om. Noi eram singurii „nebuni” care s-au aventurat pe acel traseu.

La prima vedere nu părea foarte dificil, mergeam doar pe curbă de nivel, însă bolovanii și pietrele te chinuiau la tot pasul și trebuia să fii foarte atent cum calci.

Peisajul de pe Valea Mălăiești îți taie respirația! Câteodată uitam pe unde pășesc și mă lăsam furată de priveliștea sublimă. Valea abruptă, munții care ne îmbrățisau din toate părțile, stâncile și pâlcurile de iarbă, toate formau parcă un tablou pictat. Departe de tot, se putea vedea în zare cabana Mălăiești.

IMG_8989

Drumul devenea tot mai greu, noi trebuia să ne grăbim, iar destinația părea să nu se apropie deloc pe măsură ce avansam.

Pe ultima porțiune, nu-mi mai simțeam genunchii, iar picioarele mă dureau atât de tare încât fiecare pas parcă reușea să-mi smulgă o lacrimă, dar mă țineam tare, pentru că TREBUIA să ajungem și pentru că îmi doream foarte mult să văd acel loc minunat.

Mi-am depășit orice limită de rezistență în acea zi. Am crezut de 100 de ori că mă voi opri și voi dormi acolo, afară, pe pietre, deoarece am ajuns nu doar fizic să nu mai pot avansa, ci și psihic.

De fiecare dată când îmi venea să renunț duceam bătălii cu mine și mai reușeam să merg un pic. Prietenul meu m-a ajutat enorm, mi-a cărat și rucsacul o parte din drum (pe lângă al lui) și m-a încurajat.

Iar într-un final, dorința de a reuși a fost mai mare decât orice durere și sfârșeală fizică. La 9 seara am ajuns! Am intrat în cabana Mălăiești cu picioarele tremurând și pulsând, m-am aruncat pe o băncuță din sala de mese și am simțit o combinație de mândrie, bucurie, recunoștință și…foame! Tot ce am putut mânca pe drum a fost ciocolată pentru energie, atât. După o ciorbă caldă ne-am dus în cameră și am adormit.

A doua zi dimineața am putut aprecia cu adevărat unde mă aflam. Nu oricine poate ajunge acolo (nu se poate merge cu mașina), iar asta îmi dădea un sentiment de satisfacție, că am reușit să duc până la capăt ceva foarte dificil pentru mine, nefiind obișnuită cu un asemenea efort.

Am mâncat cel mai bun mic dejun din viața noastră, afară pe terasă, în vale, între munți stâncoși cu zăpadă pe alocuri, flori și sunetul pârâului care curgea lin lângă cabană. Așa o senzație de ireal și calm rar mai trăiești!

IMG_9127

Îmi amintesc perfect că nu-mi venea să cred că țara noastră ascunde asemenea comori. Tot efortul a meritat, am rămas cu amintiri neprețuite pentru toată viața!

Cabana este din lemn și se aude absolut orice pas și orice șoaptă. Prima noapte am dormit într-o cameră de cinci paturi doar noi doi, iar a doua cu un alt cuplu cu care ne-am împrietenit pe Vârful Omu.

Baia e afară, iar dimineața aveai ocazia să te trezești instant după ce te spălai pe față la izvorul rece. Și nu îți trebuia nimic mai mult…

Iar pentru ca totul să fie și mai frumos, cabanierul avea mai mulți cai superbi care se plimbau de voie printre turiști pe terasă sau pășteau prin împrejurimi. Pentru mine acesta a fost detaliul care m-a făcut să spun: Da, acum totul este perfect! Iubesc animalele, iar caii mi se par cele mai frumoase animale din lume.

IMG_9146

Am făcut multe poze, ne-am plimbat prin jur, am inspirat cel mai curat aer, iar printre flori am observat una mai specială, mai pufoasă și mai rară! Era o floare de colț, prima pe care am văzut-o în viața mea. Am admirat-o de la distanță și am supus-o unei scurte ședințe foto.

IMG_9155

Se spune că aerul de munte îți face poftă de mâncare. Așa este, însă aș mai adăuga ceva, orice mănânci la munte, afară, parcă are un gust mai bun! Acasă nu mănânc mămăligă, însă acolo mi s-a părut cea mai delicioasă mâncare :).

Timpul a trecut repede, iar a doua zi dimineața trebuia să o luăm din loc înapoi spre Bușteni, din nou un drum lung și anevoios.

Mi-am promis că voi profita de fiecare clipă petrecută în acel Rai pe Pământ, așa că am încercat să nu mă îngrijorez prea tare cu privire la ce urma.

Ne-am strâns lucrurile, ne-am luat rămas bun de la noii prieteni, de la cabanier și soția sa, precum și de la cățelușii simpatici care apărau cabana de animale sălbatice și am pornit, din nou, la drum.

Recomand tuturor să viziteze cabana Mălăiești, este un loc pe care dacă-l vezi în poze nu-ți vine să crezi că există, iar dacă îl vezi în realitate rămâi uluit. Sunt mai multe trasee prin care se poate ajunge la ea, toate destul de dificile, dar merită!

O cabană din lemn, un izvor rece plus un peisaj ca din povești înseamnă cu adevărat fericire!

Posted in Hai-hui prin lume

Viața la înălțime. Cum am ajuns pe Vârful Omu

Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut în viața mea a fost când am urcat pe Vârful Omu, anul trecut, iar apoi am coborât până la cabana Mălăiești, în aceeași zi. Kilometri după kilometri de urcușuri și coborâșuri pe alocuri abrupte și periculoase.

IMG_8928
Bucurie pe Vârful Omu

Dacă și tu ești ca mine și faci sport de două-trei ori pe săptămână ca să te menții sau pentru relaxare, să nu ai impresia că poți să mergi vreo 15 kilometri printre stânci, văi abrupte și prăpăstii criminale, lejer și cu zâmbetul pe buze.

A fost singurul moment în care am regretat sincer faptul că nu (mai) am voie să alerg din cauza durerilor de spate, măcar îmi puneam la punct rezistența…

Foarte entuziasmată și inconștientă aș putea spune, am planificat împreună cu prietenul meu, Dani, (mare amator de munți) o drumeție prin Bucegi. Mereu mi-am dorit să văd Babele și Sfinxul, iar acum aveam ocazia.

Totul era stabilit și rezervat: patru zile în Bușteni pentru antrenament, apoi încă două la cabana Mălăiești, care se află într-o zonă ce îți taie respirația și numai dacă o vezi în poze. Îmi doream enorm să ajung acolo și asta era tot ce conta.

După 10 ore cu trenul am ajuns în Bușteni, iar toată oboseala de pe drum s-a disipat când am văzut vârfurile ascuțite ale Bucegilor înălțându-se spre cer. Încă nu știam în ce m-am băgat…

În Bușteni am făcut câteva ture „scurte și ușoare”, după cum spunea Dani, numai că după aceste ture „scurte și ușoare” m-am ales cu o febră musculară la absolut fiecare mușchi din corpul meu neantrenat pentru așa ceva și cu tălpile arzând de durere, deși aveam bocanci buni. Traseul care mă aștepta spre Vârful Omu și cabană era de vreo 100 de ori mai dificil, iar asta nu mă încuraja deloc.

IMG_8667
Bușteni

Cu o seară înainte de marea aventură, târându-mă până la vila din Bușteni unde eram cazați, cu dureri groaznice de picioare și de spate, mă gândeam cu oroare la ce m-am înhămat. Eu îmi dau duhul dacă urc până la cascada Urlătoarea sau Poiana Coștilei (trasee de două-trei maxim patru ore dus-întors), deci ce naiba să caut pe Vârful Omu și la Mălăiești (traseu de cam 8 ore)?

Am adormit cu greu, iar a doua zi dimineața mi-am impus să nu mă gândesc la nimic, decât la poza cu locurile superbe unde trebuia să ajung. Atât de frumos și ireal mi s-a părut peisajul în poze încât mi-am jurat că voi reuși să ajung acolo, fie ce-o fi!

Planul era să mergem cu telecabina din Bușteni până sus la Babe, apoi pe jos până la Vf. Omu, iar spre seară să ajungem la Mălăiești.

Bun, plecăm cu rucsacii în spate, eu încă resimțindu-mă după drumețiile de zilele trecute, și ajungem la telecabină. Mai bine spus, ajungem la sutele de oameni care stăteau la coadă la telecabină. Aveam de așteptat vreo patru ore minim, ceea ce însemna să ajungem la destinație după 12 noaptea. Iar ideea de a mă plimba prin coclauri pe beznă nu mi se părea deloc încântătoare.

Așa că ne-am hotărât să mergem cu un domn care organiza excursii cu mașina pentru a nu risca să ne stricăm planul. Și foarte bine am făcut, deoarece am ajuns și la timp și am văzut și multe alte locuri superbe, lacul Bolboci, Padina și Cheile Tătarului.

Am ajuns sus pe platou după ce am luat telecabina din Peștera, o experiență un pic traumatizantă pentru mine deoarece am frică mare de înălțime, dar totul a decurs ok.

Vreau să menționez faptul că atât de multă lume era lângă Babe și Sfinx că abia am putut să facem poze! Mulți oameni în șlapi, pantaloni scurți și rochițe, la peste 2000 de metri altitudine. Majoritatea își făceau câteva selfie-uri, iar apoi fuguța înapoi în Bușteni cu telecabina. Nu voi putea să înțeleg cum rămân unii impasibili la acel peisaj, unic în lume. Platoul cu un aspect inedit, selenar, cu turme de oi și o grămadă de pietre cu forme ciudate, plus priveliștea incredibilă spre văi, sunt complet ignorate de mii de turiști, toți înghesuiți la celebrele Babe și la Sfinx.

IMG_8799
În doi pe platoul Bucegi

În fine, am pornit spre Vf. Omu, un drum de aproximativ trei ore, ușor la început, dar destul de dificil spre final. Încă rezistam destul de bine și eram optimistă că totul va decurge fără probleme. Cum ne apropiam mai mult de vârf, peisajul devenea tot mai spectaculos.

Mergeam pe o cărare îngustă, iar în dreapta noastră se întindea o prăpastie adâncă și se vedeau crestele munților. În stânga erau stânci sălbatice, îmblânzite de petice de iarbă și cu flori, care mai de care mai colorate și mai frumoase. Privind peisajul divin care mi se desfășura în fața ochilor am fost atât de impresionată de ce a putut natura să creeze încât mi-au dat lacrimile de emoție. Sentimentul nu poate fi descris în cuvinte și nu știu dacă îl voi mai experimenta vreodată, ideea e că a fost pentru prima dată în viața mea când m-am simțit atât de copleșită de niște munți. Mi-au trecut și oboseala și durerile instantaneu.

IMG_8903

După o mică pauză de stat la soarele montan și reîncărcat bateriile cu o ciocolată, am reluat drumul și am ajuns pe Vârful Omu. Aici am fost martoră la un fenomen fascinant. La 10 minute de vârf, eram în tricou (era august), iar când am ajuns sus a fost nevoie de geci, bluze groase, căciulă și fular.

Am avut poate cea mai mare satisfacție din viața mea că am ajuns atât de departe, că am ajuns la 2 505 de metri înălțime, eu, Anette, care am avut scutire la sport și dureri de spate timp de zece ani, am călcat pe unul din cele mai înalte vârfuri din țară! Mi-a fost destul de greu, însă dorința de a reuși a fost mai puternică.

Am intrat în cabana Omu împreună cu alți turiști și ne-am odihnit puțin la un ceai cald. Mă gândeam panicată că ne mai așteaptă un traseu de vreo patru ore, iar afară se adunau nori de ploaie și se lăsase o ceață atât de densă încât nu vedeai nici la 10 metri în față. Iar noi trebuia să ajungem neapărat înainte de înserat la Mălăiești.

Picioarele mă dureau, am început să simt oboseala, iar coloana mea vroia o pauză mai lungă… un lux pe care nu mi-l permiteam.

Așa că, mi-am adunat toată voința și puterea care mi-a mai rămas și am pornit spre Mălăiești…

Despre aventurile care au urmat vă voi povesti în articolul următor. Despre cum am ajuns în cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată!